TORT CU CIOCOLATA

Publié le par seema89seema

Tort cu multa ciocolata

                      

Pentru blat:

  • 6 oua
  • 10 linguri zahar
  • 3 linguri ulei
  • 2 linguri cacao neagra
  • 4 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare

Pentru crema alba:

  • 200 g ciocolata alba
  • 200 ml frisca lichida (Hulala)
  • 1 lingurita gelatina
  • 2 linguri nuca de cocos
  • 2 linguri zeama de lamaie

Pentru crema neagra:

  • 400 g ciocolata neagra (amaruie)
  • 300 g frisca lichida
  • 1 lingurita gelatina

Pentru sirop:

  • 100 g zahar
  • 200 ml apa
  • zeama de lamaie
  • esenta de vanilie

PREPARARE:

Blat:
Se bat albusurile cu zaharul.
Se freaca galbenusurile cu un praf
de sare si cu uleiul adaugat treptat
ca la maioneza.
Se mixeaza albusurile cu galbenusurile
apoi cu faina amestecata cu praful de copt si cacaua.
Se unge o tava cu ulei si se tapeteaza cu faina.Se pune aluatul si se coace 20-25 minute, in cuptorul deja incalzit. Se scoate blatul din forma si se lasa sa se raceasca complet inainte de a-l taia.

Crema alba:
Se pune frisca lichida intr-un vas si se aduce la temperatura de fierbere. Se opreste focul , se adauga ciocolata rupta in bucati mici si se amesteca pana se dizolva complet. In aceasta compozitie adaugam si o lingurita gelatina inmuiata in apa si dizolvata pe baie de aburi. Se lasa sa se raceasca  si se da la frigider cel putin 4 ore. Se bate apoi cu mixerul , pana isi dubleaza volumul. Se adauga nuca de cocos si zeama de lamaie,apoi se da din nou la rece pana in momentul folosirii.

Crema neagra:
Se prepara dupa aceeasi metoda ca si crema alba.

Sirop:
Se caramelizeaza zaharul, se stinge cu apa si se lasa sa fiarba pana se dizolva zaharul. Se adauga esenta de vanilie si zeama de lamaie dupa gust. 

Asamblarea:
Se taie blatul in trei foi.
Se aseaza prima foaie pe platou
si se insiropeaza usor. Se aseaza
jumatate din crema neagra ,
se pune a doua foaie ,se insiropeaza
si se intinde deasupra crema alba.
Se pune si ultima foaie, se insiropeaza
si se repartizeaza cealalta jumatate din
crema neagra, cu care imbracam tortul
si in jos pe margini.

Ca decor  se folosesc  fulgi de migdale si mici mingiute facute din crema alba si neagra. Crema este suficienta si se pot pastra cateva linguri pentru decor.
Pentru mingiutele albe : se adauga in crema  nuca de cocos si se formeaza mici bile .
Pentru mingiutele negre: se adauga in  crema migdale maruntite si  formeaza bile care se trec prin pudra de  cacao.

Publié dans GATEAUX

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article